Aventurile copiilor în lumea proiectelor a fost conceput ca o serie de cărți captivante care îi învață pe copii principiile de bază ale managementului de proiect. Proiectele fac parte din viața de zi cu zi – fie acasă, la școală sau la locul de muncă. Aceste cărți oferă un mod plăcut și educativ de a-i pregăti pe copii atât pentru anii de școală ce urmează, cât și pentru viitoarea lor carieră.
Deși aceste cărți predau lecții importante, ele nu sunt manuale tradiționale. Ele prezintă conceptele esențiale sub forma unor povești atractive pentru copii, permițându-le să vadă cum prind viață principiile de management – și ce se întâmplă atunci când sunt ignorate aspecte simple, precum planificarea. Cărțile pot fi integrate în cadrul educațional pentru a sprijini programa școlară, dar sunt la fel de potrivite pe raftul unui copil – fie pentru lecturi de seară, fie pentru citit independent.
Poveștile se concentrează pe un grup de copii (The Project Kids Adventures) care învață să colaboreze și să își atingă obiectivele, aplicând principiile managementului de proiect într-un mod potrivit pentru vârsta lor. Spre deosebire de multe alte serii pentru copii, planul este ca aceste cărți să evolueze odată cu cititorii, pe măsură ce aceștia progresează în ciclul gimnazial – astfel, și personajele vor crește și vor câștiga experiență.
Autorul cărților,Gary Nelson, PMP (Gazza), spunea la lansarea seriei :”Sper ca aceste povești să vă aducă multă bucurie!„
Mai multe detalii pot fi consultate pe pagina oficială: Project Kids Adventures – Kids learning to manage projects, one fun adventure at a time!