E paradoxul de la care pleacă toată lumea: pentru un post de project manager ți se cere experiență în proiecte, iar experiența în proiecte se capătă pe un post de project manager. Din afară pare un cerc închis. Nu este, dar se iese din el prin altă parte decât se așteaptă majoritatea.
Probabil ai deja mai multă experiență decât crezi
Prima corecție de făcut e la ce înțelegi prin experiență. Nu ți se cere să fi avut titulatura pe cartea de vizită. Ți se cere să fi dus ceva la capăt, cu oameni, cu termen și cu resurse limitate.
Dacă ai organizat o conferință studențească, ai coordonat un proiect de licență în echipă, ai ținut de o campanie într-un ONG sau ai fost cel care ținea evidența la un eveniment de o sută de oameni, ai făcut management de proiect. Nu i-ai spus așa, atât.
Exercițiul care schimbă un CV: ia fiecare astfel de situație și rescrie-o în termenii meseriei. Câți oameni ai coordonat, pe ce durată, cu ce buget, care a fost rezultatul măsurabil, ce a mers prost și ce ai făcut atunci. Ultima parte cântărește cel mai mult la interviu, fiindcă acolo se vede dacă ai fost în mijlocul lucrurilor sau pe margine.
Patru drumuri care chiar funcționează
1. Pe lângă rolul pe care îl ai deja
Cel mai scurt drum, dacă lucrezi deja undeva. Nu schimbi jobul, ci ceri să intri într-un proiect intern, la început ca membru de echipă, apoi ca cineva care ține un fir. Companiile dau destul de ușor astfel de ocazii, fiindcă le costă puțin, iar tu ajungi la experiență reală fără să treci prin filtrul unui interviu pentru care încă nu ești pregătit.
Funcționează și lateral: din analiză de business, din suport, din operațiuni, din tehnic. Cei mai mulți project manageri buni nu au început ca project manageri.
2. Voluntariatul, care e experiență reală
Un proiect făcut într-un ONG sau într-o asociație profesională e un proiect adevărat: are termen, are buget, are oameni pe care nu îi poți obliga și are consecințe dacă nu iese. Faptul că nu ești plătit nu îl face mai puțin real, iar la interviu se poate povesti la fel de bine ca unul din corporație.
PMI România funcționează integral pe voluntari, nu are angajați. Cele șase echipe acoperă evenimente, comunicare, membri, finanțe, partea academică și infrastructura digitală, iar în oricare dintre ele se coordonează inițiative de la un capăt la altul.
3. Certificarea de început, dată din timp
Aici e detaliul pe care puțini îl știu: CAPM®, certificarea de intrare a PMI, nu cere experiență pe proiecte. Cere diplomă de bacalaureat și 23 de ore de instruire. Se poate da din facultate sau din primul an de muncă, indiferent de domeniu.
Nu îți ia locul experienței și nu te angajează nimeni doar pentru ea. Face însă două lucruri utile: îți trece CV-ul de filtrele automate care caută o certificare recunoscută, și îți dă vocabularul comun al meseriei, ca să nu fii singurul din ședință care nu știe ce e un registru de riscuri.
PMP®, certificarea după care se uită toată lumea, vine mai târziu: acolo se cer între trei și cinci ani de experiență, în funcție de studii. E ținta, nu punctul de plecare.
4. Oamenii care au trecut deja pe acolo
Cel mai subestimat drum. Un om care face meseria de zece ani îți spune în două ore ce ai afla singur în doi ani, și îți spune și lucrurile care nu se scriu în cărți: cum arată o companie în care rolul ăsta e serios și cum arată una în care e doar un titlu.
Filiala are un program de mentorat tocmai pentru asta. Iar dacă ești încă student, punctul natural de intrare e PM Student Club România, comunitatea de studenți și masteranzi a filialei: workshopuri, proiecte practice și oameni din domeniu, fără să ai nevoie de experiență anterioară.
Ce se caută de fapt, dincolo de instrumente
Există o convingere răspândită că meseria înseamnă să știi un instrument. Se învață într-o săptămână și nu pe ele se dă postul.
- Să duci lucrurile la capăt. Diferența dintre cineva care raportează o problemă și cineva care o rezolvă.
- Să comunici cu oameni care nu îți sunt subordonați. Cea mai mare parte a meseriei se face fără autoritate formală, prin convingere.
- Să vezi problema înainte să devină criză. Se numește management de risc și e, în esență, obiceiul de a te întreba ce ar putea să nu meargă.
- Să spui adevărul despre stadiu. Un proiect raportat verde până cu o săptămână înainte de termen și roșu brusc după e cel mai scump tip de eșec.
Toate patru se exersează oriunde se face un proiect. Niciuna nu cere să fii angajat pe post ca să înceapă.
Un plan pe șase luni
- Luna 1. Rescrie-ți CV-ul în termenii meseriei, pornind de la ce ai făcut deja. Caută în trecut, nu în viitor.
- Lunile 1 și 2. Intră într-un proiect real: unul intern la serviciu sau unul de voluntariat. Nu aștepta să fii pregătit.
- Lunile 2 până la 5. Dă CAPM, dacă ai nevoie de o certificare care să treacă de filtre. Cele 23 de ore de instruire se acoperă și cu resurse gratuite.
- Pe tot parcursul. Vino la evenimentele comunității. Cele mai multe posturi de început se află de la un om, nu de pe un site de recrutare.
- Luna 6. Aplică, având de povestit un proiect concret pe care l-ai dus la capăt. Asta e tot ce lipsea la început.
Un lucru de reținut
Cercul nu se rupe aplicând mai mult, ci construind în altă parte lucrul care lipsește. Un proiect dus la capăt într-un ONG, o certificare care arată că vorbești limba și doi oameni din domeniu care știu cine ești valorează mai mult decât o sută de aplicări trimise fără nimic în spate.
Dacă ești student, începe de la PM Student Club România. Dacă lucrezi deja, intră într-o echipă a filialei sau scrie-ne la office@pmi.ro și îți spunem de unde ar fi cel mai bine să pornești.